Nyitóoldal
 
Miért a KiwiSun?
 
Kiwisun szalonok
 
Gépeink
 
Áraink
 
Franchise csatlakozás

Opiniile voastre

Solarul KiwiSun înseamnă pentru mine un adevărat litoral

Solarul KiwiSun înseamnă pentru mine un adevărat litoral. Mă cuprinde mereu un sentiment de nedescris ori de câte ori pot să mă întorc la acest litoral însorit după câte o zi stresantă de la muncă. Când vine timpul să plec, mă simt reîncărcată din nou cu energie, ca şi cum nimeni şi nimic nu mi-ar mai putea tăia cheful! Don’t worry, be happy! :D Aceste câteva minute de lumină mă ridică pe un nor de fericire pe care rămân zile întregi. ;) Iubesc culoarea verde şi ador KiwiSun! :) De când mă bronzez aici, nu mai regret banii cheltuiţi pe solar.

Dragă KiwiSun!

De când vin mă bronzez la voi, nu mai regret deloc banii cheltuiţi pe bronzare. Până acum, niciodată nu am fost mulţumită de solarele pe care le vizitam. Bronzul obţinut nu a fost de lungă durată, uneori chiar mi s-a şi înroşit pielea şi mi-au mai ieşit şi mici aluniţe pe piele, din care oricum am deja prea multe. În urma acestor experienţe, m-am decis să încerc Kiwi, solarul bio, în care nu am crezut la început, fiindcă, mai nou, toate solarele se caracterizează în felul acesta. Această mică încăpere de culoarea verde este însă într-adevăr bio. Nu mi-a mai ieşit nici măcar o singură aluniţă! Bronzul meu ţine mult timp, fără să mi se înroşească pielea, devenind vizibil imediat. Când ies pe uşă, întotdeauna mă simt fericită. Vă mulţumesc pentru tot ce-mi oferiţi: pentru experienţă, pentru culoare, pentru încrederea în sine şi pentru iginenă!
Greta

Pentru că nimic nu este mai atractiv decât o fată bronzată

Salut!
Am 36 de ani şi o fiică superbă de 6 ani. În ultimul timp, am reuşit să dau jos câteva kilograme, după care am început să merg la solar. KiwiSun mi-a schimbat nu numai culoarea pielii, ci şi aprecierea mea de sine şi starea de spirit, astfel încât viaţa mea a devenit mult mai colorată. Pentru că nimic nu este mai atractiv decât o fată bronzată:)

KiwiSun m-a cucerit pur şi simplu

Până acum, am încercat numai două solare în viaţa mea, dar KiwiSun pur şi simplu m-a cucerit. :$ Nicăieri altundeva nu am putut găsi această linişte şi acest bronz natural pe care mi le oferă. Ador faptul că solarul KiwiSun are atâtea efecte pozitive asupra mea şi eu pot să absorb toate aceste beneficii în acest salon estetic, pretenţios şi drăguţ din Nyíregyháza. Pe deasupra, chiar şi prietenul meu mă aşteaptă cu mai multă plăcere în acest mediu verde plăcut, tocmai de aceea mi-a făcut cadou de Crăciun anul acesta un abonament la solarul KiwiSun. :) <3
Îţi mulţumesc pentru TOATE, KiwiSun!

Ca şi cum mi s-ar accelera gândirea

După vizitarea solarului KIWISUN, mă simt întotdeauna ca un magnet, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere sufletesc. Ca şi cum mi s-ar aprinde undeva în interior o sobă care revarsă căldură timp de zile întregi. Gândurile şi amintirile care-mi vin în minte sunt aproape exclusiv pozitive, ceea ce se vede şi pe mine. Ca şi cum mi s-ar accelera gândirea, văd mult mai clar soluţiile pentru anumite situaţii. Între timp, culoarea pielii mele se transformă din albul de la început, trecând printr-un bronz sănătos, într-un caramel strălucitor superb. Cred că nu mai există întoarcere din fericirea dată de KIWISUN :-) Ildikó

Nu există senzaţie mai minunată
Nu există senzaţie mai minunată decât cea care mă cuprinde atunci când, în plină iarnă, mă duc la solar şi mă cuprinde căldura. Ca şi cum ar veni din nou vara pentru câteva minute! În ceea ce mă priveşte, sunt întotdeauna mai tristă când afară este vremea rea. Dar după ce ies din solar, mă simt ca şi schimbată :-) Ador această senzaţie! Mă bucur foarte mult că acum Kiwisun a ajuns şi la Kecskemét. M-am şi folosit imediat de reducerea de 50%, după care mi-am cumpărat repede şi un abonament
:-)

A fost o decizie de la sfârşitul verii

Am ajuns la un punct de cotitură! :)Pentru mine, a fost o decizie de la sfârşitul verii să încep să merg la solar. M-am decis pentru Kiwisun pentru că, imediat ce am intrat pe uşă, m-au primit nişte fete zâmbitoare şi frumoase, care au venit în sprijinul meu cu toate informaţiile necesare. După bronzare, am ieşit reîncarcat cu energie şi odihnit de la solar. Zâmbetul fetelor parcă mi-a transmis mesajul că mă aşteaptă înapoi.:)De atunci, vin la solarul Kiwi din Mosonmagyaróvár :) Am devenit mai pozitiv, mai bronzat şi viaţa mea este mult mai plină de culoare în toate privinţele!Îi mulţumesc echipei de la KiwiSun din Mosonmagyaróvár! <3!Balázs


M-am săturat să mă chinui cu alte solare
M-am săturat să mă chinui cu alte solare, de la care m-am ales mereu numai cu preţuri mari şi piele roşie. Toate acestea ţin însă de trecut, datorită solarului Kiwisun, care mi-a schimbat viaţa. Mai nou, ies pe stradă cu mult mai multă încredere în mine şi sunt mai optimistă şi mai fericită ca niciodată! Îţi mulţumesc, Kiwisun!

Ajută într-adevăr!

Aromele şi muzica potrivită pentru meditaţie ajută într-adevăr! Eu am primit abonamentul de la mama, care a vrut să mă ajute să trec peste una din evenimentele cele mai dureroase din viaţa mea. Vroia să-mi recapăt un pic culoarea şi să mă refac şi sufleteşte. Verdele de la Kiwisun m-a ajutat! Recomand acest solar pentru oricine care caută calea de ieşire, pentru aici va găsi liniştea şi fericirea! Eva

Recomand tuturor solarul KIWISun

Salut,după ce nu am mai fost la solar de 4 ani, prietena mea m-ia propus să mergem împreună la solarul KIWISun din Piaţa Baross. Am avut numai experienţe pozitive cu acest solar curat şi igienic. Echipa este foarte atentă cu clienţii. Mi-am uitat la solar ceasul şi domnişoara a fugit imediat după mine cu ea. Îi mulţumesc!
De când vin la KIWISun:1. Sportul merge mai bine2. Nu mă mai simt obosit.3. Bronzul meu a devenit vizibil încă de la prima ocazie, fără să mi se înroşească pielea :)Aşadar, recomand tuturor solarul KIWISun

Eu am ales solarul KiwiSun din Miskolc


Hobby-ul meu este să cânt, aşa că este important să arăt bine. Pielea mea este însă foarte sensibilă, aşa că am făcut un sondaj printre prieteni despre solarul pe care îl recomandă. Pe baza răspunsurilor primite, şi eu am ales solarul KiwiSun din Miskolc, pentru că am auzit numai de bine despre acesta, aşa că m-am gândit să-l încerc. Nici nu trebuie să vă mai zic că, imediat ce am intrat pe uşă, m-am simţit ca şi cum m-aş fi întors acasă :) Domnişoara zâmbitoare de la recepţie m-a ajutat cu plăcere în toate. Cu această primă ocazie am încercat banca cu Terapie de Lumină Bio Verde. De atunci, revin de două ori pe săptămână şi am devenit client permanent. Nu există senzaţie mai plăcută decât cea pe care o simt când intru la solarul KiwiSun după o lungă zi de lucru şi mă întorc acasă reîncărcat cu energie şi odihnit. În ritmul trepidant al lumii de azi, trebuie să ştim să descoperim micile plăceri ale vieţii. Eu am reuşit :)Krisztián

Verdele este culoarea naturii!

Verdele este culoarea naturii! Această culoare reduce oboseala şi uneori chiar o elimină. Acesta este însă numai una dintre motivele pentru care ador solarele KiwiSun! :) Recomand acest solar tuturor celor care îşi doresc un pic de relaxare şi un bronz sănător!
Nikolett

Cu toţii avem nevoie de hormonul fericirii

Indiferent dacă suntem tineri sau mai în vârstă, cu toţii avem nevoie de hormonul fericirii, care scade senzaţia de durere în trup şi-ţi poate da chiar şi o senzaţie de euforie. Cine ar putea să reziste la asemenea trăiri pe parcursul vieţii de zi cu zi!:) Gândurile pozitive, sportul, ciocolata, intimitatea cu partenerul, razele de soare… aceştia sunt factorii capabili să crească nivelul hormonului fericirii. În ceea ce mă priveşte, mă simt bucuroasă pentru că Solarele KIWISUN îmi oferă acest serviciu. Ori de câte ori simt nevoie de o doză de endorfine şi de un pic de relaxare, nu trebuie să fac altceva decât să vin la salon. În cele câteva minute petrecute la solar simt că mă reîncarc, trupul meu preia căldura razelor şi pielea îmi străluceşte într-un bronz natural perfect. O femeie trebuie să aibă încredere în sine şi eu cred că nu duc lipsă de asta, dar KIWISUN contribuie şi mai mult la încrederea mea de fiecare dată… O persoană care se simte bine are mai mult succes în orice domeniu şi nici măcar obiectivele sale cele mai îndrăzneţe nu mai sunt la ani-lumină distanţă! :) Echilibrul interior este esenţial… aşa că nu trebuie să ne temem de şansele pe care ni le dă viaţa! Dorinţa mea sinceră este ca din ce în ce mai multe persoane să cunoască efectele pozitive ale solarului KIWISUN!!! :)Ildikó

Mulțumită solarului KiwiSun

Mulțumită solarului KiwiSun, nu trebuie să mă mai machiez dimineața. <3G. Eva

Ies pe stradă mult mai încrezătoare


Am avut foarte multe probleme cu solariile scumpe, de la care m-am ales numai cu pielea înroșită, însă solarul Kiwisun mi-a schimbat complet viața. În ultimul timp, ies pe stradă mult mai încrezătoare, sunt mai optimistă și mai fericită ca niciodată! Mulțumesc, Kiwisun!
Impresszum   ÁSZF   Adatvédelem   1139 Budapest, Rozsnyai utca 11. Telefon/Fax: (06-1) 350-9371 Mobil: (06-70) 371-3473